Sancţiuni în trafic
Peste două sute de amenzi au fost aplicate în trafic marţi, tot atunci fiind reţinute 10 permise de conducere, constatată - o infracţiune şi şase tamponări. 86 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 27 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 19 pietoni - pentru traversări neregulamentare, iar 78 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Valoarea amenzilor aplicate marţi este 28.960 lei.

Pietoni acroşaţi pe trecere
Marţi, pe Bulevardul Decebal din Oradea, o tânără de 24 de ani, din municipiul Timişoara, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat uşor doi pietoni. Victimele, una de 62 de ani, iar cealaltă de 22, ambele din Oradea, în momentul producerii accidentului, se angajaseră în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Cercetările continuă.