Flash rutier
Peste 120 de vitezomani sancţionaţi
Marţi, poliţiştii Serviciului Rutier au aplicat 314 sancţiuni contravenţionale. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 11 permise de conducere, constatate trei infracţiuni şi 27 de tamponări. Astfel, 122 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 38 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 27 de pietoni pentru traversări neregulamentare, cinci sancţiuni au fost aplicate pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, iar 122 pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Radarele fixe montate pe tronsonul DN1 au surprins 312 cazuri în care au fost depăşite limitele legale de viteză, iar cele de pe DN 76 - alte 78 de cazuri.
Autoturism condus fără permis, abandonat într-un şanţ
Poliţiştii din Vârciorog au fost sesizaţi, marţi, că pe drumul comunal Vârciorog - Fâşca se află un autoturism răsturnat. Poliţiştii s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că evenimentul rutier s-a produs în cursul nopţii, iar suspectat de conducerea autoturismului este C.G., un localnic de 17 ani, care nu posedă permis de conducere. Cercetările continuă.
Coliziune frontală pe contrasens
Miercuri, în jurul orei 00.06, pe strada Iriny Janos din localitatea Săcueni, J.B., de 20 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea o autoutilitară înmatriculată în judeţul Dâmboviţa, a pierdut controlul asupra direcţiei. Autoutilitara a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autobuz înmatriculat în judeţul Bihor, condus din sens opus de S.Z.I., de 52 de ani, din Săcueni. În urma accidentului rutier, J.B., conducătorul autoutilitarei, a suferit leziuni uşoare, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.