Aproape 40 de permise reţinute
Poliţiştii Serviciului Rutier au continuat şi joi acţiunile pe şoselele bihorene pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 313 sancţiuni contravenţionale. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării 37 de permise de conducere, constatate şase infracţiuni şi 22 de tamponări. 51 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 41 de pietoni, pentru nerespectarea regulilor privind traversarea părţii carosabile, 54 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, iar 167, pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Coliziune în intersecţie
La intersecţia străzilor Lacul Roşu cu Moldovei din municipiul Oradea, G.V., de 40 de ani, din Tilecuş, în timp ce conducea, joi, un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor, nu a acordat prioritate de trecere în intersecţie. A intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar pe drumul cu prioritate de S.T., de 37 de ani, din Oradea. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea unui minor de nouă ani, pasager în cel de-al doilea autoturism.

A intrat în copac
Joi, pe drumul judeţean 709, în afara localităţii bihorene Arpăşel, B.O.A., de 40 de ani, din Salonta, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei într-o curbă la stânga. Autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac. În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internată în spital.