Flash rutier
Pieton acroşat pe trotuar
La intersecţia străzilor Anatol France cu Jean Jaurez din municipiul Oradea, M.T.R., de 32 de ani, din localitatea Călugări, în timp ce conducea, marţi, un autoturism Dacia Logan înmatriculat în municipiul Bucureşti, nu a acordat prioritate de trecere în intersecţie. A intrat în coliziune cu un autoturism marca VW, condus regulamentar pe drumul cu prioritate de orădeanul C.P.S., de 28 de ani. După impact, autoturismul Dacia a pătruns pe trotuar, unde l-a accidentat pe V.I., de 72 de ani, din Oradea, care se deplasa regulamentar pe trotuar. În urma accidentului rutier, pietonul a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital.
A căzut din căruţă
Poliţiştii din Beiuş au fost sesizaţi marţi că la spitalul din localitate a fost internat G.S., de 63 de ani, din localitatea Budureasa. Bărbatul circula cu o căruţă pe drumul comunal din localitatea de domiciliu, calul s-a speriat, împrejurare în care G.S. s-a dezechilibrat şi a căzut din căruţă. Victima a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internată în spital.
Politia rutiera ce face ? traieste bine pe banii contribuabililor.Sunt o gramada de analfabeti care au permis auto. Referitor la acest accident si in ziua urmatoare tot in aceeasi zona a avut loc un alt accident.De ce politia rutiera nu monitorizeaza aceasta zona avand in vedere frecventa mare a accidentelor.De ce nu se monitorizeaza circulatia pe calea clujului unde se circula ca la raliu fara a se respecta viteza legala ? este imposibil sa treci strada pe trecerea de pietoni din dreptul Depozitului Petrom. Am dori o mai mare implicare din partea organelor locale petru respectarea drepturilor cetatenilor. In momentul de fata Politia Rutiera este un organ inexistent in Oradea motiv pentru care au loc atatea accidente de pe urma carora sufera persoane nevinovate .... cum se dau permisele de conducere??????