Flash rutier
În nopatea de duminică spre luni, pe strada Matei Corvin din municipiul Oradea, O.A.I.C., de 26 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism marca BMW înmatriculat în Franţa, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum. Astfel, într-o curbă la dreapta a trecut pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca Opel, condus regulamentar din sens opus de orădeanul H.A.R., de 46 de ani. În urma accidentului rutier, pasagerul autoturismului Opel, S.I., de 54 de ani, din localitatea Furcenii Vechi, judeţul Galaţi, a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. Cercetările în cauză continuă.
Acroşaj pe DN19
Duminică, în jurul orei 17:30, pe DN 19, în localitatea Cadea, I.F.I., de 29 de ani, din municipiul Arad, în timp ce conducea un autocamion, a accidentat-o pe localnica P.M., de 46 de ani. În momentul acroşajului, victima se deplasa pe partea carosabilă, pe lângă o bicicletă neiluminată, în aceeaşi direcţie. Cercetările în cauză continuă.
A ajuns în şanţ
Pe DJ 191 F, în localitatea Buduslău, P.A.G., de 23 de ani, din municipiul Sighetu Marmaţiei, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum, într-o curbă deosebit de periculoasă spre stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei. Autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a pătruns în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de mers. În urma accidentului rutier, pasagerii autoturismului, P.L.A., de 22 de ani, din municipiul Marghita, şi S.S.M., de 26 de ani, din localitatea bihoreană Bratca, au suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora au fost internaţi în spital.
Pieton accidentat grav
Pe DN 76, în afara localităţii Bucium, B.P., de 44 de ani, cetăţean slovac, în timp ce conducea, duminică, o autoutilitară înmatriculată în Cehia, accidentat grav un pieton. În momentul producerii accidentului, victima, U.M., de 61 de ani, din localitatea bihoreană Ceişoara, se deplasa pe partea carosabilă, în aceeaşi direcţie, fără elemente reflectorizante. Victima a fost internată în spital pentru îngrijiri medicale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.