Flash rutier
A părăsit locul accidentului
Un tânăr de 22 de ani, din localitatea Corbeanca, a condus, sâmbătă, pe strada G-ral Magheru din municipiul Oradea un autoturism marca Ford înmatriculat în municipiul Bucureşti, fără a poseda permis de conducere.
Din cauză că nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers, în momentul în care a virat la dreapta, a acroşat un autoturism care circula regulamentar în aceeaşi direcţie de mers. Conducătorul autoturismului Ford a părăsit locul tamponării fără anunţarea şi încuviinţarea poliţiei, prezentându-se ulterior, la 27 mai a.c., la sediul SPR.
Cu mopedul în şanţ
Duminică, în localitatea Cefa, B.V., de 49 de ani, în timp ce conducea un moped marca Piaggio, a pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a răsturnat în şanţul situat pe partea stânga a direcţiei de mers. În urma accidentului rutier, conducătorul mopedului a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital.
Pieton acroşat
Pe strada Grădinarilor din municipiul Oradea, B.I., de 40 de ani, în timp ce conducea, duminică, un autoturism marca Opel, din cauză că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor, a acroşat-o pe S.C., de 18 ani, din Sârbi. În momentul acroşajului, victima se angajase în traversarea părţii carosabile pe marcajul pietonal, în fugă şi fără să se asigure. Victima a suferit mai multe leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internată în spital.
Neacordare de prioritate
Sâmbătă, la intersecţia străzilor Calea Sântandrei cu O. Densusianu din municipiul Oradea, M.M., de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia, din cauză că nu a acordat prioritate de trecere în intersecţie, a acroşat un autoturism marca Ford condus regulamentar pe drumul cu prioritate. În urma impactului, M.I., de 68 de ani, din municipiul Oradea, pasager în autoturismul Dacia, a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.