Flash rutier
Sancţiuni contravenţionale aplicate de Poliţia Rutieră
Serviciul Poliţiei Rutiere Bihor a aplicat, luni, 240 de sancţiuni contravenţionale, din care 70 au fost pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 12 pentru efectuarea unei manevre neregulamentare de depăşire, 33 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, au fost sancţionaţi 20 de pietoni indisciplinaţi şi au fost aplicate 105 sancţiuni contravenţionale pentru alte abateri. 12.200 RON este valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate de poliţişti pentru neregulile constatate. Totodată, patru conducători auto au rămas fără permisele de conducere, acestea fiind reţinute în vederea suspendării.
Băut la volan
Luni, poliţiştii din Ştei l-au depistat pe strada Miron Pompiliu, din localitate, pe B.I., de 52 de ani, din comuna bihoreană Lunca, în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice un tractor neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere. Acestuia i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea gradului de alcoolemie în sânge, în cauză fiind întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale.
Octogenară acroşată
Luni, pe Calea Clujului din municipiul Oradea, C.E.D., de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism marca Opel Astra, din cauza neatenţiei în conducere, a acroşat-o pe orădeanca O.F., de 84 de ani, care era angajată în traversarea părţii carosabile prin loc nemarcat, din partea stângă a direcţiei de mers a autoturismului. În urma accidentului rutier, octogenara a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internată în spital.
Cu buldozerul în prăpastie
Poliţiştii din Uileacu de Beiuş au fost sesizaţi, luni, că pe un drum forestier de pe Valea Ormanului de pe raza localităţii, C.I., de 39 de ani, din localitatea bihoreană Bogei, mecanic utilaj, s-a răsturnat cu buldozerul într-o prăpastie, în timp ce efectua lucrări de terasare. În urma impactului, mecanicul a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, împreună cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.