Răniţi uşor Marţi, în afara localităţii Cauaceu, F.T.E., de 31 ani, din Oradea, aflat la volanul unui autoturism Dacia 1310, a derapat şi a intrat în coliziune cu un autobuz Mercedes, care circula regulamentar din sens opus. F.T.E. nu a adaptat viteza la condiţiile de drum pavat cu piatră cubică şi la specificul sezonului de iarnă - polei. Din accident a rezultat rănirea foarte uşoară atât a conducătorului auto F.T.E., cât şi a pasagerului din autoturismul acestuia, E.R.M., de 27 de ani, care nu au necesitat internare pentru îngrijire medicală. Băut la volan În timpul efectuării serviciului de patrulare pentru siguranţa comunităţii în localitatea Petid, ofiţerii din cadrul Formaţiunii de Poliţie Rurală Salonta l-au depistat pe P.D., de 32 ani, din Poiana Sibiului, care, în stare de ebrietate, se afla la volanul unui autoturism Dacia 1310. În urma investigaţiilor, s-a stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere şi că autoturismul la volanul căruia se afla nu era înmatriculat, ambele situaţii constituind infracţiuni. În conformitate cu legislaţia în vigoare, în funcţie de rezultatele analizei alcoolemiei, P.D. va fi tras la răspundere penală sau contravenţională şi pentru conducerea în stare de ebrietate. Amenzi de aproape 20.000 RON Efectivele Poliţiei Rutiere Bihor au desfăşurat, marţi, acţiuni pe linie rutieră, atât în localităţile judeţului, cât şi pe drumurile naţionale, în vederea responsabilizării cetăţenilor în ceea ce priveşte respectarea prevederilor regimului rutier. Astfel, 345 de încălcări ale legii au fost sancţionate, dintre care 62 pentru depăşirea vitezei, trei pentru depăşiri neregulamentare, două pentru alcool la volan şi 36 adresate pietonilor. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 19.600 RON.