Un grav accident s-a înregistrat la sfârşitul săptămânii trecute în Oradea, când două autoturisme marca Ford, înmatriculate în Bihor, au intrat în coliziune, ambii şoferi fiind transportaţi în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 22.00, pe Bulevardul Ştefan cel Mare, la intersecţia semaforizată de lângă pasajul Thedor Neş. Potrivit informaţiilor furnizate de echipajul de poliţişti care s-a deplasat la faţa locului, accidentul ar fi survenit probabil ca urmare a vitezei excesive. Cele două autoturisme marca Ford au fost grav avariate în urma coliziunii. Şoferul unuia dintre autoturisme a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de celălalt Ford. La faţa locului s-au deplasat la scurt timp şi autospecialele SMURD şi echipajul de Descarcerare. Ambii şoferi au fost scoşi vii dintre fiarele contorsionate şi transportaţi la Unitatea de Primire a Urgenţelor. 

Poliţia Rutieră continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a modului în care s-a produs accidentul. Timp de peste o oră, circulaţia pe Bulevardul Ştefan cel Mare, în ambele sensuri, a fost îngreunată, participanţii la trafic fiind dirijaţi spre străzi lăturalnice pentru a ocoli perimetrul în care se făceau măsurătorile.