Dosar penal Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Borş au depistat, la ieşirea din ţară, un autoturism înmatriculat în judeţul Sălaj, condus de Andraş B., de 34 de ani, care a prezentat la controlul de frontieră o asigurare internaţională tip "Carte verde" cu data valabilităţii falsificată. Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Trecere ilegală a frontierei În urma unei acţiuni comune desfăşurate de către poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Borş şi cei de la Punctul de trecere a frontierei Artand -Ungaria, a fost depistată Maria F., de 31 de ani, însoţită de minorul Alexandru B., de 8 ani, ambii din R. Moldova, care încercau să evite punctul de control şi să ajungă ilegal pe teritoriul ungar, iar de aici, în Italia. Cei doi au intrat legal în România în data de 24.05.2004, cu un autoturism marca Alfa Romeo, înmatriculat în Italia, condus de un cetăţean italian (soţul acesteia) şi au recurs la această metodă deoarece nu posedau viză de intrare în Ungaria. Pentru fapta săvârşită, celor în cauză li s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.