Dosar penal La P.T.F. Borş, a fost depistat, la ieşirea din ţară, Sorin S., de 24 de ani, conducător auto al unui autoturism marca VW, înmatriculat în judeţul Sălaj, care a prezentat la controlul de frontieră o asigurare internaţională tip "Carte verde", falsificată prin modificarea valabilităţii. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Fără atestat profesional La ieşirea din ţară la P.T.F. Borş, a fost depistat Mihai A., de 22 de ani, conducător auto al unui microbuz marca VW, înmatriculat în judeţul Sălaj, aparţinând unei firme de transport din localitatea Pericei, care transporta opt cetăţeni români cu destinaţii în diferite ţări din spaţiul Schengen. La controlul de frontieră efectuat, s-a constatat că şoferul în cauză nu poseda atestat profesional, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional cu suma de 500.000 de lei, conform O.U.G. nr.195/2002, şi s-a luat măsura nepermiterii ieşirii din ţară. Identitate falsă La P.T.F. Borş, a fost depistat, la ieşirea din ţară, o persoană de sex masculin, Cristinel I., de 23 de ani. La controlul de frontieră s-a constatat că persoana în cauză nu este una şi aceeaşi cu titularul documentului prezentat poliţiştilor de frontieră, în realitate acesta numindu-se Florin B., de 25 de ani, din loc. Fărcaşa, jud. Neamţ. Din declaraţiile acestuia a rezultat faptul că intenţiona să se deplaseze în Italia, ţară de unde a fost returnat în luna februarie 2004, iar paşaportul l-a obţinut de la proprietar, cu acordul acestuia. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat a României.