Frontiera verde
Paşapoarte franceze falsificate
La P.T.F. Borş, poliţiştii de frontieră i-au depistat, la intrarea în România, pe Toma B., de 30 de ani, şi Irina B., de 27 de ani, care, din studiul documentelor de călătorie, precum şi din declaraţiile acestora, s-a constatat că au trecut ilegal din Franţa în Marea Britanie, fără a poseda viză de intrare pe teritoriul acestei ţări. Ambii au ieşit legal din România în luna iulie 2002, călătorind până în Franţa, unde o persoană necunoscută le-a procurat, contra sumei de 150 de euro, două paşapoarte franceze falsificate, după care i-a îmbarcat pe un autocar cu care s-au deplasat la Londra. Celor în cauză li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei unui stat străin.
Dosar penal
La intrarea în ţară, în P.T.F. Borş, a fost depistat Sergiu O., de 31 de ani, conducător auto al unui autoturism marca BMW, înmatriculat în R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră o asigurare internaţională tip "Carte verde", emisă de o societate de asigurări moldovenească, care avea modificată în fals perioada de valabilitate şi data expirării. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Acţiune de infiltrare
În urma unei acţiuni de infiltrare a poliţiştilor de frontieră într-un mijloc de transport aparţinând unei firme din Suceava, care transporta 17 români cu destinaţia Italia, a rezultat faptul că şoferul microbuzul a împrumutat pasagerii cu sume în valută cuprinse între 200 şi 500 de euro fiecare (asupra sa fiind găsită lista cu numele pasagerilor şi sumele împrumutate), iar factura fiscală prezentată la controlul de frontieră era subevaluată, având înscrisă suma de 50.000.000 de lei faţă de 100.000.000 de lei, cât au plătit călătorii în realitate. Conducătorului auto Ovidiu P., de 23 de ani, i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.