Returnată din Italia La P.T.F. Borş s-a prezentat la ieşirea din ţară Ana Maria M., de 18 ani, care, la controlul de frontieră efectuat, precum şi din declaraţiile acesteia, a fost rezultat faptul că a fost returnată din Italia în luna martie 2004, prin Aeroportul Băneasa, unde a declarat că i-au fost furate documentele personale (inclusiv paşaportul personal) pe teritoriul Italiei. Celei în cauză i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii. Dosar penal Organele de frontiră maghiare au predat poliţiştilor români din cadrul S.P.F. Borş, pe Viorel F., de 36 de ani, depistat fără documente de identitate pe teritoriul ungar. Din declaraţiile celui în cauză a rezultat faptul că a trecut fraudulos frontiera în Ungaria printr-un loc pe care nu şi-l aminteşte cu exactitate, fapt pentru care i s-a întocmit dosar penal. Urmăriţi penal La ieşirea din ţară în P.T.F. Borş au fost reţinuţi C-tin C., de 39, de ani şi Elena L., de 30 de ani, ambii urmăriţi general. Celor în cauză nu li s-a permis ieşirea din ţară, fiindu-le reţinute paşapoartele pentru a fi înaintate organelor emitente. Foaie Interbus pe numele altei firme La ieşirea din ţară în P.T.F. Borş a fost depistat un autocar marca Man, înmatriculat în Bucureşti, aparţinând unei firme de transport din localitatea Sagna, judeţul Neamţ, care transporta 50 de persoane în regim internaţional pe ruta Roman-Salerno (Italia). La controlul de frontieră efectuat, conducătorul auto a prezentat poliţiştilor de frontieră o foaie Interbus, care, din verificările efectuate, a rezultat că aparţine unei alte firme de transport din judeţul Bacău. Cel în cauză a declarat că a primit foaia de la patronul firmei la care lucrează şi că nu cunoaşte împrejurările în care respectivul a intrat în posesia acesteia. Pentru fapta săvârşită, acestuia i s-a întocmit dosar penal.