Frontiera verde
Rromi urmăriţi
În urma unor acţiuni desfăşurate de către poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Diosig, în colaborare cu lucrătorii postului de Poliţie din localitate, în coloniile de rromi din localitatea Săcuieni şi Sânnicolau de Munte, au fost reţinuţi Victor V., de 32 de ani, domiciliat în Sânnicolau de Munte, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, şi Iosif H., de 30 de ani, din Săcueni, care a sustras din curtea Cooperativei de Consum Săcueni o bicicletă. Prejudiciul a fost recuperat integral, iar autorul este cercetat în stare de libertate.
Permis pe bani
Poliţiştii de forntieră din cadrul P.T.F. Borş l-au depistat, la intrarea în ţară, pe Neculai H., de 34 de ani, care a prezentat la controlul de frontieră un titlu de călătorie emis de autorităţile italiene, pe baza unui permis de conducere fals. Din declaraţiile celui în cauză, a rezultat că şi-a pierdut paşaportul în Italia, iar permisul de conducere l-a obţinut de la un cetăţean italian contra sumei de 200 de euro. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material şi înscrisuri oficiale.
Bagaje nejustificate
Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Salonta l-au depistat la ieşirea din România pe Cristian C., de 23 de ani, conducător auto al unui microbuz înmatriculat în Suceava, care, deşi nu avea pasageri în mijlocul de transport, "plimba" mai multe bagaje pe care nu le-a putut justifica, bagaje care, se pare, aparţineau unor alte persoane. Celui în cauză nu i s-a permis ieşirea din ţară.
Ştampile false
În P.T.F. Borş, a fost depistată la intrarea în ţară Melinda D., de 25 de ani, care a prezentat la controlul de frontieră paşaportul personal în care erau aplicate mai multe ştampile de trafic false. Din declaraţiile acesteia a rezultat că ştampilele i-au fost aplicate de o persoană necunoscută, contra sumei de 500 de euro. Celei în cauză i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.