Îmbarcaţi de la peco Poliţiştii de frontieră din cadrul I.J.P.F. Bihor, în urma unei acţiuni de infiltrare desfăşurate în rândul persoanelor fizice şi juridice care efectuează transport internaţional de persoane ilegal, l-au depistat, la ieşirea din ţară, pe Radu Călin S., de 34 de ani, care conducea un autoturism marca VW, înmatriculat în judeţul Bihor. La control s-a constatat că acesta transporta patru cătăţeni români în Spania (cei patru fiind în realitate poliţişti de frontieră). Cel în cauză a fost contactat telefonic, de către cei patru, care au fost îmbarcaţi în zona uneii staţii Petrom din apropierea P.T.F. Borş, achitându-i şoferului suma de 1.000.000 de lei/persoană, reprezentând contravaloarea transportului până în Ungaria. Călătorii trebuiau preluaţi din aceată ţară de un microbuz care urma să-i transporte până la destinaţie contra sumei de 200 de euro/persoană. În urma controlului, poliţiştii de frontieră au găsit asupra acestuia cele patru milioane plătite. Pentru fapta săvârşită, transportatorul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 3.200.000 de lei, în conformitate cu Legea 105/2000. Predaţi unei escorte Organele Interpol maghiare i-au predat, prin intermediul poliţiştilor de frontieră români din cadrul P.T.F. Borş, pe Nicuşor C., de 35 de ani, domiciliat în localitatea Bustuchis, judeţul Gorj, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru tâlhărie, pe Dan L., de 36 de ani, domiciliat în localitatea Nehoiu, judeţul Buzău, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru ultraj, pe Mihai B., de 29 de ani, cu domiciliu necunoscut, care posedă mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru tâlhărie, pe Beni D., de 48 de ani, domiciliat în localitatea Sândominic, judeţul Harghita, care poseda mandat de executare a peedepsei cu închisoare pentru omor, şi pe Ladislau N., de 42 de ani, domiciliat în Tg. Mureş, judeţul Mureş, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoare pentru corupţie sexuală de minori. Cei în cauză au fost predaţi unor escorte din cadrul I.P.J. Gorj, I.P.J. Bihor şi Penitenciarului Oradea. Infractor voiajor La P.T.F. Valea lui Mihai-feroviar, poliţiştii de frontieră i-au depistat pe Iulian Cezar S., de 24 de ani şi Virgil Bogdan, de 21 de ani, ambii domiciliaţi în localitatea Buzău, judeţul Buzău. Din verificările făcute asupra celui din urmă, a rezultat că este dat în urmărire generală, fiind un infractor voiajor, având la activ tâlhării şi spargeri de locuinţe, zona sa de acţiune fiind cu precădere localitatea Timişoara, Arad şi Oradea. În prezent, cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestuia.