Frontiera verde
Returnaţi din Franţa
La punctul de trecere al frontierei Episcopia Bihor au fost descoperiţi, ascunşi în podul unui vagon, din compunerea garniturii trenului rapid Braşov- Budapesta, trei cetăţeni români, care doreau să treacă fraudulos frontiera în Ungaria, şi de aici mai departe în Franţa, fiind returnaţi din această ţară în cursul lunii ianuarie, respectiv martie 2003. Persoanele în cauză au fost ascunse în gara Braşov-Triaj, de către un lucrător al căii ferate a cărui identitate nu se cunoaşte, contra sumei de 50 de euro de persoană. Pentru tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat celor în cauză li s-a întocmit dosar penal.
Marfă nedeclarată
La P.T.F. Borş, în urma unui control comun al poliţiei de frontieră şi lucrătorilor vamali s-au descoperit ascunse în cabina a două autotrenuri 6.100 pachete de ţigări import, de diferite mărci şi 148 de doze băuturi energizante.Produsele nu au fost declarate la controlul vamal de către şoferii celor două autotrenuri. Deţinătorii mărfii au fost sancţionaţi contravenţional cu suma de 50 milioane lei, iar produsele au fost reţinute în vederea confiscării. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.
Dame de companie
La ieşirea din ţară, prin punctul de trecere al frontierei Borş, s-a prezentat un microbuz înmatriculat în Spania, care transporta patru persoane de sex feminin, cu vârste cuprinse între 17 şi 22 de ani. Din declaraţiile acestora a rezultat faptul că au fost racolate de un cetăţean român,a cărei identitate nu se cunoaşte. Acesta le-a transportat până la Turda, de unde au fost preluate de către şoferul microbuzului. Femeile intenţionau să "lucreze" în Spania, ca dame de companie, în diferite localuri şi pe stradă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.