Frontiera verde
Fără viză
La PTF Borş, s-a prezentat, la intrarea în ţară, cetăţeanul român Ioan B., de 34 de ani. La controlul de frontieră, s-a constatat faptul că persoana în cauză a ieşit ilegal din România la sfârşitul anului 2001, iar în prezent vine din Spania, fără să aibă aplicată în paşaport viză care să ateste intrarea în spaţiul Schengen. Celui în cauză i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei unui stat străin în formă continuată.
Fals în acte
La PTF Borş, a fost depistat pe sensul de intrare în ţară cetăţeanul român Dănuţ I. de 36 de ani, care a prezentat la controlul de frontieră paşaportul personal în care o filă şi corespondenta ei au fost înlocuite. În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta a ieşit ilegal din ţară în anul 2001, cu scopul de a se deplasa în Spania, şi a trimis paşaportul în ţară pentru a i se înlocui fila pe care avea aplicată viza Schengen, aplicată în 2001. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals în formă continuată, trecere frauduloasă a frontierei unui stat străin în formă continuată şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.