Hoţii de maşini de lux-grupuri infracţionale bine organizate
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, a dat publicităţii un raport cu privire la numărul autoturismelor furate în acest an din străinătate şi depistate pe teritoriul României. Astfel, au fost identificate 26 de autoturisme de lux, 31 de persoane fiind urmărite penal pentru implicarea în astfel de "activităţi". În urma unui raport al poliţiei de frontieră, a rezultat faptul că, în cadrul traficului cu maşini de lux sunt implicaţi cel mai des cetăţeni italieni, români şi bulgari. Cele mai multe moduri "de operare" au la bază frauda la asigurări, furtul la comandă, deturnarea, frauda la firmele de închirieri sau ascunderea în containere. Printe cele mai căutate maşini de lux se numără mărcile "tari" ca: Mercedes, Jeep, BMW, urmate de Volkswagen, Audi şi Opel. Reţele de traficanţi de maşini acţionează pe filiere foarte bine organizate, fiecare membru al grupului având sarcini precis trasate, astfel încât profitul să nu fie afectat de eventuala prindere a vreo unuia dintre cei implicaţi. Un prim pas important în astfel de operţiuni, este statul la pânda pentru a depista "maşinile care sunt cerute". Cei care primesc această "misiune" trebuie să fie la curent cu cele mai mici detalii, printre care cel mai important fiind cât timp staţionează un autoturism într-un anumit loc. Datele adunate ajung la un alt grup, cunoscut sub numele de echipa tehnică, care are sarcini mult mai grele. Ei trebuie să facă rost de acte, chei şi plăcuţe de înmatriculare false. Al treilea grup infracţional -cel de transport- se ocupă cu aducerea maşinilor în ţară, fiind predate grupului de valorificare. Supravegherea întregii operaţiuni revine grupului de siguranţă. Aceştia au şi sarcina de a informa întreaga filieră în cel mai scurt timp posibil, în cazul în care, un membru "pică în plasa poliţiştilor". Pe parcursul anului trecut, nu mai puţin de 906 autoturisme declarate furate, în ţara de origine, şi care intraseră legal în România - au fost în atenţia IGPF. Numărul persoanelor implicate în "aceste activităţi" anul trecut ridicându-se la 428, dintre care aproximativ 350 fiind italieni.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.