În direct, de la Poliţie
Introdus în arest
Lucrătorii Poliţiei Valea lui Mihai, împreună cu lucrătorii Postului de Poliţie Cherechiu, au identificat, reţinut şi introdus în arestul I.P.J.Bihor pe Silaghi Dumitru, de 41 de ani, din municipiul Salonta, condamnat la 1,2 ani închiosoare pentru neplata pensiei alimentare.
Peşte, comercializat în condiţii ilegale
Codrean Octavian Andrei, de 21 de ani, din Beiuş, membru al A.J.V.P.S. Beiuş, a fost găsit în Piaţa Agroalimentară din oraş în timp ce comercializa cantitatea de 10 kg de peşte congelat, specia Scobar, în valoarea de 800.000 de lei, provenit din râul Crişu Negru. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de comercializare de peşte contrar dispoziţiilor legale.
Cioate de 7 milioane de lei
Joi, agenţii Postului de Poliţie Copăcel, împreună cu ofiţeri din cadrul Serviciului O.P., au executat o acţiune în satul Bucuroaia, constatând că din pădurea satului se taie material lemnos fără forme legale.
În aceste condiţii, a fost identificat Simuţ Florian, de 34 de ani, din Bucuroaia, fără ocupaţie, care a fost învinuit de faptul că, în zilele de 03 şi 04.09.2003, a tăiat 10 arbori esenţă carpen, în valoare de 7 milioane lei, fără forme legale. Cantitatea de 10 metri steri găsită a fost ridicată în vederea confiscării. I s-a întocmit dosar penal.
Simuţ Florian a mai identificat 12 cioate tot din esenţă carpen în valoare de circa 10 milioane lei, pe care le-a tăiat împreună cu Iovan Cornel, de 59 ani, din Bucuroaia, fără ocupaţie, în cursul lunii august. Cercetările continuă.
Paza bunurilor dumneavoastră
Sistemul PYROSTOP asigură paza eficientă a bunurilor dumneavoastră împotriva hoţilor şi a incendiilor. Pază zi şi noapte! Pentru detalii, sunaţi la 41-34-40 sau 23-77-88.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.