În cea de-a doua parte a zilei de luni și în cursul nopții, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a 14 incendii izbucnite în intervalul orar 14.25 - 23.25, în mai multe localități din județ, 13 dintre acestea fiind provocate de cetățeni în urma acțiunilor de ardere a vegetației uscate de pe terenuri.

Potrivit mr. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, în cursul serii de luni, în jurul orei 20.05, echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Oradea au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat în mers pe strada Făcliei din municipiu. La sosirea gărzii de intervenție, flăcările se manifestau violent la nivelul întregului autovehicul și la gardul unei case, în proximitatea căruia șoferul parcase rapid mașina pentru a se autoevacua. Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul în mai puțin de 10 minute, în limitele găsite, salvând o parte din gardul gospodăriei, însă flăcările au afectat autoturismul în totalitate și circa 20 de metri gard din plăci policarbonat. Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, un scurtcircuit electric.Din fericire, conducătorul auto nu a fost rănit.

Incendii de vegetație uscată, unul propagat la o gospodărie

De asemenea, luni, între orele 14.25-23.25, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” au fost primite numeroase apeluri prin Sistemul Unic 112, care sesizau producerea a 13 incendii, din care 11 s-au manifestat la terenuri și pășuni de pe raza localităților Remeți, Săcueni, Dernișoara (comuna Derna), Leș, Valea lui Mihai, Luncșoara (comuna Aușeu), Șimian, Finiș, Tarcea, Cuieșd (comuna Brusturi) și Roșia, iar două la o gospodărie din Voivozi (comuna Popești) și la o livadă de pe strada Macului din Oradea. Pentru gestionarea evenimentelor semnalate, echipajele de pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea, Stației de Pompieri Săcueni, Detașamentului de Pompieri Marghita, Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, Stației de Pompieri Valea lui Mihai, Stației de Pompieri Aleșd și Secției de Pompieri Beiuș au acționat aproximativ 12 ore, ultima misiune de stingere (a unui incendiu violent produs în Roșia) fiind finalizată  după miezul nopții, în jurul orei 02.00. Suprafața totală afectată de arderea vegetației uscate, lăstărișului și mărăcinișului a fost de peste 42 de hectare. În localitatea Voivozi, un incendiu de vegetație uscată s-a propagat la o gospodărie, flăcările afectând acoperișul unei anexe, pe o suprafață de circa 35 de metri pătrați. Pompierii militari au reușit să împiedice propagarea incendiului la întreaga construcție și la alte bunuri din cadrul gospodăriei. În urma incendiului produs la o livadă de pe strada Macului din municipiul Oradea, au ars aproximativ 40 de pruni și nuci, iar suprafața afectată de arderea vegetației uscate a fost de circa 1.5 hectare. La patru dintre misiunile de stingere a incendiilor de vegetație uscată produse luni, au acționat și membrii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Remeți, Derna, Popești și Aușeu. Evenimentele menționate au fost, cel mai probabil, provocate de acțiunile de ardere a vegetației uscate, efectuate de cetățeni fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor.