În flagrant - Braconieri prinși de polițiști
Doi bărbați care braconau pe Crișul Negru cu plase monofilament, au fost depistați joi, 29 decembrie, în flagrant delict, de polițiștii bihoreni. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică - Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, alături de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Oradea, de la Secția nr. 8 de Poliție Rurală Tinca din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, împreună cu reprezentanți ai AJVPS Bihor și ai DSVSA Bihor au acționat pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul piscicol.
În cadrul acțiunii, în care au fost implicați 16 polițiști bihoreni, au fost legitimate 41 de persoane, au fost controlate 22 de autovehicule, au fost efectuate controale în două piețe agroalimentare și la cinci societăți comerciale specializate în comercializarea peștelui și produselor din pește.
Au fost depistate în flagrant delict două persoane, bănuite de braconaj piscicol și au fost confiscate 9,5 kg de pește, de diferite specii, 3 plase monofilament, cu o lungime de 50 de metri fiecare și o barcă confecționată artizanal, valoarea bunurilor confiscate fiind de 2.550 de lei.
Joi, 29 decembrie, în jurul orei 06.45, polițiștii Serviciului de Ordine Publică - Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanți ai AJVPS Bihor au depistat în flagrant delict doi bărbați de 40 și 31 de ani, ambii din Batăr, Bihor, în timp ce circulau cu o autoutilitară, pe drumul județean 709E, dinspre canalul colector al râului Crișul Negru, pe raza comunei Ciumeghiu.
În urma controlului autovehiculului, s-a constatat că aceștia dețineau 9,5 kg. de pește, din speciile plătică, știucă și roșioară, provenit din braconaj piscicol, 3 plase cu o lungime de 50 de metri fiecare și o barcă confecționată artizanal, toate bunurile fiind indisponibilizate în vederea cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj piscicol și deținerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.