Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, în ultimii doi ani, în ţara noastră s-a înregistrat o creştere a numărului evenimentelor rutiere grave. Anul trecut, comparativ cu anul 2007, s-au comis 10.242 de accidente grave (+21,8%), soldate cu 2.947 (+6,47%) persoane decedate şi 9.072 (+30,4%) răniţi grav. În primele patru luni ale acestui an, pe şoselele din Bihor 14 oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 48 au fost răniţi grav.

Conform IGPR, în intervalul 2001 - 2006 s-a reuşit reducerea mortalităţii rutiere cu 11%, dar şi în 2009, primele patru luni, astfel fiind înregistrate reduceri atât ale numărului de accidente rutiere grave (-11,69%), dar şi al morţilor (-15,56%) şi răniţilor grav (-10,28%), rezultaţi ca urmare a acestora, comparativ cu perioada similară a anului 2008. Dinamica accidentelor rutiere din ultimii ani a intervenit pe fondul intensificării circulaţiei pe drumurile naţionale, în zonele preorăşeneşti şi în centrele urbane, în condiţiile creşterii parcului naţional de autovehicule cu 11,27%. Creşterea numărului autovehiculelor, în condiţiile unei infrastructuri rutiere rămase în limite sensibil apropiate cu cea de la nivelul anilor '90, numărul redus de kilometri de autostrăzi şi sutele de localităţi "liniare", care sporesc riscul rutier pe traseele drumurilor naţionale europene „E", au condus la ambuteiaje frecvente şi îngreunarea circulaţiei. Astfel, pe principala arteră de circulaţie din România, DN1 (E 60), media anuală a valorilor de trafic s-a mărit cu 10,2%, atingând la finele anului 2008 peste 12,5 milioane autovehicule. Chiar dacă la nivel naţional poliţiştii susţin că s-a reuşit scăderea numărului de accidente grave în primele patru luni ale acestui an, în ceea ce priveşte judeţul Bihor lucrurile nu s-au schimbat prea mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În 2008, în primele patru luni, s-au înregistrat în judeţul nostru 161 de accidente. 52 dintre ele au fost grave şi s-au soldat cu 14 morţi, 42 de răniţi grav şi 141 de răniţi uşor. Anul acesta, în aceeaşi perioadă, au avut loc 159 de accidente, dintre care 48 au fost grave. Tot 14 persoane au murit, 42 au suferit leziuni grave, iar 165 au fost rănite uşor. Potrivit poliţiştilor, principala cauză a incidentelor a fost viteza excesivă sau neadaptată (42 de accidente), abaterile comise de pietoni (26), neacordarea priorităţii de trecere pietonilor (13), neacordarea de prioritate vehiculelor (17) sau depăşirile neregulamentare (12).