În Vama Borș - Transport ilegal de deşeuri menajere
În urma solicitării lucrătorilor din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borș II, în decursul zilei de azi, 21 iulie, a fost identificat un transport de 18.040 kg deşeuri menajere la punctul de trecere a frontierei.
Deșeurile fuseseră expediate de la o societate comercială din Italia către o societate comercială din judeţul Bihor, România, transportul fiind organizat de o firmă din Ungaria.
Conform documentelor prezentate, transportul de deşeuri a fost declarat a se efectua către o societate din judeţul Bihor, a cărui punct de lucru a fost radiat.
Totodată, transportul nu a fost înregistrat în aplicaţia ROAFM şi nu deţinea informaţiile corespunzătoare necesare.
Astfel, potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Bihor, acest transport nu corespundea normelor legale în vigoare şi nu respecta prevederile Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind transferurile de deşeuri.
Prin urmare, nu s-a permis intrarea în țară.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.