Peste 50 de pompieri militari bihoreni au intervenit, vineri, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de pășune și pădure masiv, din localitatea Vintere.

Potrivit ISU Bihor, la nivelul subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor, a fost crescută capacitatea operațională, prin suplimentarea personalului de serviciu cu cel aflat în turele libere. De asemenea, pompierii bihoreni au fost susţinuţi de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu două aeronave ale Ministerului Apărării Naționale, cu sistem special de stingere a incendiilor, ce erau pregătite să intervină în orice moment, dacă situația ar fi impus-o. Pentru limitarea propagării incendiului, salvatorii au creat culoare de protecție în pădure, ce au constat în tăierea copacilor și înlăturarea vegetației uscate. Terenul neaccidentat din zonă a permis accesul cu autospecialele de intervenție, astfel încât operațiunea de stingere să se realizeze cât mai eficient. Sâmbătă, la fața locului, mai erau echipaje care acționau pentru căutarea eventualelor focare ascunse, precum și pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.

 Prefectul judeţului Bihor, domnul Marcel Dragoș, prim-adjunctul inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” Bihor, colonel Csilik Alexandru Adrian și directorul Direcției Silvice Bihor, inginer Suciu Teodor Ioan, au coordonat și supravegheat intervenția pe teren. Au fost afectate circa 80 hectare de pășune și pădure. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.