Cinci inculpaţi în cinci dosare penale au fost trimişi în judecată în prima parte a lunii octombrie de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea pentru infracţiuni de violenţă - loviri şi vătămări corporale.
Astfel, M.N., în vârstă de 60 de ani, din Oradea, aflându-se în data de 14 iunie în localitatea Săbolciu, „s-a supărat" pe M.V.C., care se deplasa cu tractorul spre locuinţa sa din această localitate, deoarece ar fi trecut cu utilajul agricol peste terenul său. Acesta l-a oprit şi i-a aplicat mai multe lovituri cu o sapă în zona capului şi a braţelor. Datorită faptului că partea vătămată s-a încumetat după această primă agresiune să treacă prin faţa casei din Săbolciu a inculpatului, acesta din urmă i-a ieşit în întâmpinare şi i-a mai aplicat o corecţie, de data aceasta folosindu-se de o coasă, victima necesitând nouă zile de îngrijiri medicale. Un alt incident a avut loc în luna iunie a acestui an, când V.V., în vârstă de 39 de ani, din Surduc, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a întâlnit cu V.R., care se îndrepta spre locuinţa sa din aceeaşi localitate, şi, fără niciun motiv, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele până când a căzut, pierzându-şi cunoştinţa pentru câteva momente. Cu toate că aceasta s-a refugiat în curtea unor vecini, inculpatul a continuat s-o lovească până când victima a reuşit să intre în casă. V.V. invocă faptul că a fost înjurat de partea vătămată. Cei care săvârşesc infracţiuni de lovire riscă pedepse legale cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, iar pentru infracţiunile de vătămare corporală, care necesită peste 20 de zile de îngrijiri medicale, de închisoare de la 6 luni la 5 ani.