În cursul zilei de marţi, 10 februarie, poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate pe parcursul celor 24 de ore, au fost aplicate 331 de sancţiuni contravenţionale. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 12 permise de conducere şi constatate 22 de tamponări. Astfel, 97 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 46 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 43 de pietoni - pentru traversări neregulamentare, patru conducători auto - pentru conducere sub influenţa alcoolului, doi - pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, iar 139 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. De asemenea, radarele fixe montate pe tronsonul D.N.1 din judeţul Bihor, Borş - Piatra Craiului, au surprins 198 de cazuri în care au fost depăşite limitele legale de viteză, iar cele de pe D.N. 76 - Sânmartin, alte 60 de cazuri. Valoarea sancţiunilor aplicate de poliţiştii rutieri este de 45.960 lei.