Capetele contrabandei cu ţigări, sub securea procurorilor Contrabanda cu ţigări se pare că dă multă bătaie de cap organelor abilitate să cerceteze ramificaţia reţelei de infractori. Până în prezent, au fost puse sub învinuire nouă persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosire la autoritatea vamală a unor acte nereale, faptă prevăzută şi pedepsită de art.77 din Legea 141/1997 şi de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 7 din Legea 39/2003. Ancheta, condusă de către procurorul Mitică Miu, şef de secţie la Curtea de Apel Oradea, se desfăşoară cu cinci dintre învinuiţi în stare de arest preventiv. Sursele noastre ne-au informat că urmează să cadă capete mari, care, încă, pozează într-un monument de cinste şi corectitudine. Din Rothmans nu iese fum fără foc Legat de contrabanda cu ţigări, am aflat, în urma unui comunicat remis redacţiei noastre de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie, că postul de televiziune Prima TV ar fi implicat în această infracţiune şi cadre ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, inclusiv numele chestorului Gheorghe Chereji, şeful Inspectoratului. Dacă aş fi fost consilierul acestuia din urmă, l-aş fi sfătuit să expedieze dreptul la replică doar postului care a difuzat ştirea, nu şi ziarelor locale care, probabil, n-ar fi dat mare importanţă zvonului. Acum, o dată greşeala înfăptuită, sămânţa de scandal e pe cale să rodească. Deja unele gazete s-au şi interesat în culise, de unde au aflat că ?Bucureştiul se află în control la Bihor?, sau, cu alte cuvinte, un corp de control a poposit la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Bihor. Cât adevăr există în toate astea rămâne să aflăm cât de curând.