Lemne confiscate
Peste 800 de metri cubi de material lemnos, deținut sau expediat fără proveniență legală, în valoare de 369.534 de lei, au fost confiscați faptic sau valoric de polițiștii bihoreni, în cadrul unei acțiuni comune, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.
Polițiștii bihoreni au acționat, joi, pe raza circumscripțiilor judiciare Salonta, Oradea și Marghita pentru a preveni și combate delictele din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, pentru siguranța traficului rutier și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunităților locale. În cadrul acțiunii, în care au fost implicați 38 de polițiști de la Serviciul de Ordine Publică, de la Biroul Rutier și de la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Salonta, de la Secția nr.9 de Poliție Rurală Cefa, de la Secția nr.8 de Poliție Rurală Tinca, de la Biroul Siguranță Școlară și polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea, au fost legitimate 265 de persoane, au fost controlate 193 de autovehicule, au fost efectuate controale la 24 de societăți comerciale, din care trei depozite de material lemnos și au fost verificați patru agenți de pază.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 61.775 de lei. Totodată, au fost confiscați 816,64 metri cubi de material lemnos, în valoare de 369.534 de lei, din care au fost confiscați valoric 499,42 metri cubi de lemn rotund, de diferite specii, 275 de metri cubi de cherestea, de diferite specii, iar 42,22 de metri cubi de cherestea, de diferite specii au fost confiscați faptic.
Astfel, polițiștii Serviciului de Ordine Publică - Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea au efectuat controale la două depozite de material lemnos din localitățile bihorene Diosig și Galoșpetreu, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în comuna Diosig, județul Bihor, în cadrul cărora au constatat că societatea comercială respectivă deținea, în stocurile faptice, 42,22 metri cubi de cherestea din speciile carpen și fag, care nu se regăseau în stocurile scriptice. Totodată, în cadrul controlului efectuat, s-a constatat că, în perioada 1 august 2022 – 26 ianuarie a.c., societatea comercială ar fi expediat 499,42 metri cubi de lemn rotund, de diferite specii, fără proveniență legală. În consecință, societatea comercială a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amenzi în valoare totală de 25.000 de lei. Totodată, a fost dispusă confiscarea faptică a celor 42,22 metri cubi de cherestea, de diferite specii, în valoare de 40.584 de lei, descoperită în depozitul societății și confiscarea valorică a celor 499,42 metri cubi de lemn rotund, de diferite specii, în valoare de 98.421 de lei, expediați fără proveniență legală. Joi, 26 ianuarie a.c., în urma unui control efectuat de polițiștii Serviciului de Ordine Publică - Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea la depozitul de material lemnos al unei societăți comerciale cu sediul în localitatea bihoreană Galoșpetreu, s-a constatat că, în perioada 1 august 2022 – 26 ianuarie a.c., societatea comercială respectivă ar fi expediat 275 de metri cubi de cherestea, de diferite specii, fără proveniență legală. În consecință, societatea comercială a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 15.000 de lei. Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 275 de metri cubi de cherestea, de diferite specii, în valoare de 230.529 de lei, expediați fără proveniență legală.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.