Sâmbătă, poliţiştii din Oradea împreună cu cei din Copăcel l-au depistat pe C.G., din comuna Copăcel, în timp ce transporta cu o autoutilitară cu semiremorcă 12 metri cubi de material lemnos din speciile fag şi carpen, fără a deţine documente de provenienţă. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi predat la Ocolul Silvic Oradea, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010. De asemenea, vineri, poliţiştii din Lugaşu de Jos i-au depistat pe drumul comuna 168 pe localnicii U.A.G., de 26 de ani şi B.I., de 25 de ani, în timp ce transportau cu două căruţe 7 metri steri de lemne de foc, speciile fag şi gorun, fără documente justificative. Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor Legii nr. 171/2010 cu amendă în valoare de 4.000 lei, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.