Peste 46 de metri cubi de material lemnos, fără proveniență legală, în valoare de peste 12.000 de lei, au fost confiscați de polițiști.

Potrivit IPJ Bihor, la data de 21 iulie a.c., la ora 20.40, pe drumul comunal 225, în localitatea Pocioveliște, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 48 de ani, din comuna Roșia, în timp ce transporta, cu un autotren cu remorcă, 46,56 de metri cubi de material lemnos, specia molid, fără a deține documente specifice de transport.

Materialul lemnos, în valoare de 12.059 de lei, a fost confiscat, iar ansamblul de vehicule cu care a fost efectuat transportul a fost indisponibilizat. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Ordine Publică - Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub aspectul comiterii infracțiunii de „transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoțite de documentele specifice de transport din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienței acestora”.