Un orădean condamnat la închisoare pentru agresiune sexuală și un altul condamnat pentru operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv au fost depistați și încarcerați de polițiștii din Bihor.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat un bărbat de 29 de ani, din municipiul Oradea. Judecătoria Oradea a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor. Tot polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, au depistat un bărbat de 27 de ani, din municipiul Oradea. Tribunalul Bihor  a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv. Cei doi au fost încarcerați în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care au fost condamnați.