Duminică, 4 februarie 2024, la ora 07.08, polițiștii Postului de Poliție Ineu au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin SNUAU 112, de la familia unei minore de 14 ani, Gaji Daria Florina, din localitatea Ineu, că aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu, în cursul nopții de 3 spre 4 februarie 2024, în jurul orei 03.00, și nu a mai revenit. Semnalmente: înălţime aproximativ 1,60 m, greutate aproximativ 55 de kg, constituție atletică, faţă ovală, ochi căprui, păr șaten, lung, cu șuvițe blonde. Adolescenta purta o geacă sport, roșie, halat de baie mov. Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie şi să apeleze gratuit numărul de telefon 112.