Câteva cutii puse într-o pungă şi abandonate au stârnit agitaţie ieri, în jurul prânzului, la Trezoreria Oradea. La faţa locului au fost solicitaţi pirotehniştii, care s-au asigurat că nu este vorba despre încărcături explozibile.

Ieri, în jurul orei 13.00, jandarmul aflat în serviciul de pază şi protecţie de la Trezoreria Oradea a observat o pungă abandonată lângă clădire, în care se putea observa trei cutii mai mici. Deoarece exista riscul ca în interior să fie o încărcătură explozivă, omul a urmat procedura stabilită în astfel de cazuri. La faţa locului s-a deplasat echipajul de intervenţie al Jandarmeriei Bihor, care, împreună cu echipaje de poliţie, a izolat zona. Ulterior, au venit şi pirotehniştii, care, în urma procedurilor, au constatat că era vorba despre trei cutii de carton goale, în care anterior au fost ambalate telefoane mobile.