Polițiștii au pus în executare zece mandate de percheziție domiciliară, în județul Bihor, în cadrul unei ample acțiuni, derulată la nivel național.

Polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase - IGPR, au pus în executare zece mandate de percheziție domiciliară, în județul Bihor, în cadrul unei ample acțiuni, derulată la nivel național. În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat patru arme neletale lungi cu aer comprimat, trei arme neletale scurte, o arbaletă, 2344 de proiectile din plumb, pentru arme neletale, 62 de cartușe neletale, de calibru nouă mm și cinci săgeți pentru arbaletă.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.