Un bărbat a ajuns în spital cu leziuni grave după ce a fost lovit de o maşină în timp ce traversa strada neregulamentar. Pentru a preveni astfel de accidente poliţiştii atrag atenţia pietonilor cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte, în caz contrar riscând să fie sancţionaţi.

Accidentul s-a produs miercuri, pe strada Aluminei din Oradea. Un şofer în vârstă de 41 de ani, în timp de conducea un autoturism, a accidentat un pieton. Victima, un bărbat de 63 de ani, din Municipiul Oradea, se angajase în traversarea străzii prin loc nemarcat şi fără să se asigure. În urma accidentului rutier, victima a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat la spital. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului. Pentru a veni în sprijinul pietonilor, poliţiştii atrag atenţia asupra următoarelor regul de respectat pe drumurile publice: circulaţi numai pe trotuare sau pe potecile laterale; nu părăsiţi trotuarul pentru ocolirea unor obstacole, numai după ce v-aţi asigurat că în acel moment nu circulă în apropiere autovehicule; acolo unde există amenajate trotuare sau poteci laterale, deplasarea se va realiza numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora; pe timpul deplasării în astfel de condiţii să fiţi în permanentă atenţi la toate autovehiculele şi în special la cele care vin din faţă; nu traversaţi drumurile publice prin alte locuri decât cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje şi numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor şi numai după ce v-aţi asigurat; nu vă angajaţi în traversarea cailor rutiere în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehicului staţionat ori a mijloacelor de transport în comun, oprite în staţii. În toate situaţiile traversaţi drumurile numai după o temeinică asigurare. Traversările se vor face numai perpendicular pe axul drumului. Pe timp de noapte, dacă circulaţi pe partea carosabilă a drumului care nu este prevăzut cu trotuare sau acostament trebuie să aveţi aplicat pe îmbrăcăminte accesorii fluorescente/ reflectrizante. Conform legii, pietonii pot fi sancţionaţi, dacă: traversează prin alte locuri decât prin cele permise, în fuga sau fără să se asigure; se deplasează pe partea carosabilă a drumurilor publice atunci când exista amenajări rutiere destinate circulaţiei pietonilor;  ocupă partea carosabilă în scopul împiedicării circulaţiei; traversează strada pe culoare roşie a semaforului electric.