Poliţiştii au apreciat că cinci conducători auto sunt un pericol pentru ceilalţi - Şoferi scoşi din trafic
Alţi 85 de participanți la trafic, care au periclitat siguranța pe drumurile publice, au fost depistați și sancționați de polițiștii rutieri în acțiune, luni, pe şoselele din judeţ.
Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, principala misiune a acestora fiiind creșterea gradului de siguranță rutieră, dar și depistarea și îndepărtarea din trafic a persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, cu viteză excesivă sau neadaptată, care depășesc neregulamentar și, în general, care săvârșesc abateri în trafic de natură să genereze accidente rutiere. Ca urmare a prezenței polițiștilor în trafic, 85 de participanți la trafic care au periclitat siguranța pe drumurile publice au fost sancționați contravenţional, cu amenzi în valoare totală de 42.075 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 5 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 4 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate. 52 de conducători auto au fost depistați în timp ce conduceau cu viteză peste limita legală, 2 în timp ce depășeau neregulamentar, 7 în timp ce conduceau fără a purta centura de siguranță, iar 24 de participanți la trafic în timp ce săvârșeau alte diverse abateri de la regimul circulației rutiere, toți fiind sancționați pentru abaterile săvârșite. Potrivit IPJ Bihor, pentru siguranța tuturor participanților la traficul rutier și depistarea celor care, prin abaterile săvârșite, reprezintă un pericol în trafic, polițiștii rutieri și de ordine publică continuă, zilnic, acțiunile pe drumurile publice din judeţ.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.