Poliţiştii au întocmit dosare penale pe numele a doi tineri - Şoferi drogaţi
Doi tineri sunt cercetaţi penal după ce au fost prinşi de poliţişti conducând sub ifluenţa substanţelor psihoactive.
Pe DN1, în Tileagd, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un tânăr de 25 de ani, din Aleșd, în timp ce conducea un autoturism. În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv. Pe DN19, în localitatea bihoreană Biharia, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un bărbat de 28 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism. Și în acest caz, în urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv. Conducătorilor auto le-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv. În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri bihoreni continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Poliţiştii atrag atenţia încă odată asupra faptului că alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui șofer: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale. Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, în timp ce cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat vor fi încadrați la infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani. Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.