Pompierii, în alertă
Neglijenţa bihorenilor care lasă coşurile de fum necurăţate a făcut din nou probleme în două gospodării bihorene, în cursul zilei de marţi. Într-o locuinţă din oraşul Ştei, a izbucnit, marţi dimineaţa, din această cauză, un incendiu, dar intervenţia rapidă a pompierilor militari din Ştei, care au reuşit să stingă focul în decurs de 12 minute, a determinat evitarea propagării focului la podul şi acoperişul casei. Incidentul nu a făcut victime şi nu s-au înregistrat pagube materiale. Alt incendiu, având aceeaşi cauză, s-a declanşat cu o oră înainte de miezul nopţii, într-o gospodărie din comuna Ceica. Focul a fost lichidat în decurs de 30 de minute de un echipaj de la Detaşamentul 1 din Oradea. Flăcările au afectat acoperişul casei pe o suprafaţă de 20 metri liniari, o porţiune din planşeu şi mobilier, pagube în valoare de 3000 de RON. Pompierii militari din Salonta au fost, la rândul lor, solicitaţi în cursul zilei de marţi să intervină pentru stingerea unui incendiu, la o casă din oraş. De data aceasta, focul a izbucnit în urma supraîncălzirii unor materiale combustibile care au fost aşezate în apropierea unui corp de iluminat. Operaţiunea de lichidare a incendiului a durat circa 20 de minute, incidentul soldându-se cu pagube minore.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.