Un bărbat a ajuns în spatele gratiilor pentru omor, după ce şi-a ucis cu un cuţit un prieten. Cei doi s-au luat la ceartă din cauza unei datorii, iar lucrurile au degenerat.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a transmis că pin ordonanța din data de 29 decembrie 2021 a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale față de numitul C. P. B. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prev. şi ped. de art.188 alin. l din Cod penal.

„Din probele administrate în cauză s-a reținut că în data de 29.12.2021, în jurul orei 02.00, pe fondul unui conflict spontan cu victima, declanșat de o datorie de 60 de lei pe care avea să i-o achite acesteia, la un moment dat, întrucât era agresat verbal şi fizic de către victima, inculpatul a luat un cuțit, cu care a înjunghiat-o de 3 ori, provocându-i plăgi înțepate/tăiate ce au declanșat hemoragii interne produse prin lezarea de organe intraabdominale (stomac, pancreas) și structuri vasculare (artera aorta), determinând direct și necondiționat decesul victimei M. K. M.”, se arată într-un comunicat transmis de procurori. Potrivit acestuia, după săvârşirea faptei, autorul a anunţat organele de poliţie. Prin ordonanța din data de 29 decembrie 2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 ore. La data de 29 decembrie 2021 procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului.