Ca urmare a abaterilor constatate marţi pe şoselele din judeţ, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au aplicat 196 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 27.440 lei.

Totodată, 16 permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute patru certificate de înmatriculare, au fost constatate şase infracţiuni şi patru tamponări. Au mai fost aplicate 101 sancţiuni pentru depăşirea limitelor legale de viteză, şase pietoni au fost sancţionaţi pentru traversări neregulamentare, nouă sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, iar 80 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Totodată, în cursul zilei de marţi, poliţiştii rutieri bihoreni au depistat în trafic patru conducători auto. În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că aceştia băuseră şi apoi s-au urcat la volan. Mai mult, unul dintre aceştia nici măcăr nu avea permis de conducere prntru nicio categorie de autovehicule. "Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi în fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală", a spus Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.