În urma abaterilor constatate în prima zi a acestei săptămâni pe şoselele din judeţ, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au aplicat 277 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 28.260 lei.

Totodată, patru permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute şapte certificate de înmatriculare, au fost constatate trei infracţiuni şi patru tamponări. Au mai fost aplicate 173 de sancţiuni pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 34 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 10 sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, iar 58 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.