Ca urmare a abaterilor constatate marţi pe şoselele din judeţ, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au aplicat 264 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 36.960 lei. Totodată, nouă permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, au fost constatate trei infracţiuni şi nouă tamponări.

Au mai fost aplicate 151 de sancţiuni pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 43 de pietoni au fost sancţionaţi pentru traversări neregulamentare, şase sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, iar 62 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, marţi după-amiază, pe D.N. 19, în localitatea Tămaşeu, a fost depistat de poliţişti M.G., de 44 de ani, din Săcueni, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 107 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h.