Poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au continuat luni acţiunile specifice pe şoselele din judeţ.

Ca urmare a abaterilor constatate la început de săptămână, au fost aplicate 238 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 32.120 lei. Totodată, şase permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, au fost constatate trei infracţiuni şi cinci tamponări. Au mai fost aplicate 93 de sancţiuni pentru depăşirea limitelor legale de viteză, şapte sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, iar 136 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.