Săptămâna trecută, sute de şoferi au fost amendaţi sau au rămas fără permise - Ample acţiuni pe şoselele din Bihor
Peste opt sute de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii rutieri în acțiune, pe parcursul săptămânii trecute. Au fost reținute peste 150 de permise de conducere, iar 450 din sancțiunile aplicate au fost pentru exces de viteză.
În perioada 14 - 20 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au desfășurat ample acţiuni pe şoselele bihorene, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în cadrul unei acțiuni desfășurată la nivel național. Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat impunerea respectării regimului legal de viteză, prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive sau neadapate la condițiile de drum, combaterea conducerii vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, verificarea legalității transportului rutier de persoane, dar și creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere ale căror cauze sunt abaterile săvârșite de pietoni sau bicicliști. Pe parcursul întregii săptămâni, în județul Bihor au fost angrenați 379 de polițiști bihoreni, de la Serviciul Rutier - Biroul Drumuri Naționale și Europene, de la Biroul Rutier Oradea, dar și de la celelalte formațiuni de poliție rutieră și de ordine publică de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Astfel, ca urmare a abaterilor constatate în trafic, pe șoselele bihorene, pe parcursul celor șapte zile de acțiune, polițiștii rutieri și de ordine publică bihoreni au aplicat 846 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 368.010 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 153 de permise de conducere. Din totalul sancțiunilor, 450 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, au fost sancționați 149 de bicicliști, 171 de pietoni, 29 de sancțiuni au fost pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, nouă sancțiuni au fost pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționați 19 transportatori de persoane, nouă sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, trei sancțiuni au fost pentru conducere agresivă, iar șapte sancțiuni pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere. Totodată, pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii bihoreni au constatat 22 de infracțiuni rutiere, dintre care, șapte pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, opt pentru conducere fără permis, una de conducere sub influența substanțelor psihoactive și șase pentru alte abateri.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.