Șofer băut, reținut
Un bihorean de 50 de ani a fost reținut de polițiști, după ce a fost depistat în trafic, în timp ce conducea sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Bihor, duminică, 1 martie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat, de 50 de ani, din comuna Biharia, cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. La data de 28 februarie a.c., în jurul orei 18.00, în localitatea Cauaceu, acesta a fost depistat în trafic de polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.