Niciun şofer bihorean nu a fost depistat conducând sub influenţa stupefiantelor, deşi poliţiştii au efectuat, împreună cu ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, mai multe acţiuni în trafic, în cadrul cărora au fost testaţi zeci de şoferi. Lipsa oficială a conducătorilor auto prinşi la volan sub influenţa narcoticelor nu indică neapărat o responsabilizare a acestora. Cum consumul de droguri nu se numără printre principalele cauze ale producerii de accidente rutiere în Bihor, agenţii SPR acţionează mai mult pentru depistarea vitezomanilor sau a celor care conduc băuţi, în timp ce lucrătorii BCCO vizează anihiliarea reţelelor de trafic şi mai puţin depistarea unui singur consumator.

 

 

Sute de cheflii, niciun drogat

Potrivit poliţiştilor, la nivel european consumul de droguri este în creştere în rândul şoferilor, fiind un factor important care favorizează accidentele de circulaţie. În ultimii ani, în ţara noastră, agenţii de circulaţie au descoperit zeci de cazuri de şoferi care consumaseră droguri înainte de a se urca la volan. Cea mai recentă astfel de acţiune din ţară a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, când, într-o singură noapte, agenţii de circulaţie din Capitală, împreună cu Direcţia de Combatere a Crimei Organizate, au depistat cinci şoferi care consumaseră droguri.

În Bihor, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean, au loc periodic acţiuni de depistare a şoferilor care s-au urcat la volan după ce au consumat stupefiante, fiind organizate de SPR şi BCCO. Cu toate acestea, niciun test efectuat pe şoselele din judeţul nostru nu a fost pozitiv. Asta pentru că, spun poliţiştii, bihorenii conduc băuţi, fără permis sau cu viteză, dar nu şi drogaţi. În perioada 1 ianuarie - 31 august 2008, 229 de şoferi s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinşi băuţi la volan, în perioada similară a anului 2009 fiind constatate 255 de asemenea infracţiuni. Acestora li se adaugă alte câteva sute de şoferi prinşi după ce s-au urcat băuţi la volan, a căror alcoolemie nu a depăşit pragul de 0,8 g/l alcool pur în sânge, care au scăpat de răspunderea penală, fapta lor fiind contravenţie.

 

Poliţiştii bihoreni vor primi testere performante

Agenţii SPR bihoreni au în dotare testere cu ajutorul cărora pot afla dacă un şofer se află sau nu sub influenţa stupefiantelor. Conducătorului auto i se recoltează o probă de salivă, care se introduce apoi într-un reactiv special. Dacă acesta se colorează înseamnă că şoferul a consumat droguri şi va fi dus de poliţişti la spital, în vederea recoltării de probe biologice. Testerele utilizate acum de oamenii legii urmează să fie înlocuite de altele, mult mai performante. În dotarea poliţiştilor vor ajunge aparate moderne, care funcţionează la fel ca alcooltestul, fără să fie necesară recoltarea probei de salivă.

Potrivit Codul Rutier, conducerea pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori o concentraţie ce depăşeşte 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar şi conducerea sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau de la 2 la 7 ani, dacă şoferul efectuează transport public de persoane.

 

La nivel naţional se estimează că există aproximativ 30.000 de toxicomani. În Bihor, anul trecut, doar zece consumatori de droguri au solicitat spirijin din partea specialiştilor Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog.