Speculă cu "acte în regulă"
Comercializarea ilegală a lemnelor de foc
O dată cu apropierea sezonului rece, pe străzile municipiului Oradea au apărut diverse persoane care oferă spre vânzare lemne de foc, fără a deţine documentele necesare în acest sens. Din acest motiv, poliţiştii orădeni au organizat mai multe acţiuni care vizează depistarea şi sancţionarea celor care încalcă legea.
Astfel, marţi , timp de patru ore, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au organizat o acţiune preventivă pe raza pieţelor agroalimentare din Oradea, pe platoul din P-ţa Cetate, în cartierul orădean Ioşia Nord - P-ţa Devei, zone frecventate de persoanele care încalcă prevederile HG nr.427/2004 privind circulaţia şi comercializarea materialului lemnos. Oamenii legii au legitimat şase persoane, au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.000 RON şi au ridicat în vederea confiscării nu mai puţin de 20 m steri de material lemnos. Unul dintre cei sancţionaţi de poliţişti este B.F.T., de 31 de ani, din comuna Ceica, care a fost depistat pe strada P-ţa Devei oferind spre vânzare lemne de foc. Materialul lemnos, în valoare de 800 RON, a fost ridicat în vederea confiscării şi predat Ocolului Silvic Oradea, iar bărbatul s-a ales cu o amendă contravenţională. Cu toate că poliţiştii organizează frecvent asemenea acţiuni, vânzătorii de lemne de foc sunt din ce în ce mai des întâlniţi pe străzile municipiului, nici măcar sancţiunile deloc de neglijat nefiind de natură să stopeze aceste activităţi ilicite.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.