240 de milioane de lei, ?săltate? la poarta băncii În data de 30.10.2003, ora 16.00, C.S.A., de 29 de ani, din Beiuş, în timp ce se deplasa pe stradă, a fost urmărit şi acostat de autori necunoscuţi. Tocmai a scos o sumă importantă de la filiala locală a unei bănci şi transporta bănetul într-o sacoşă de plastic. Necunoscuţii care l-au deposedat de bani au coborât dintr-un autoturism VW GOLF, înmatriculat în Franţa şi i-au luat suma de 240.000.000 de lei, pe care o avea asupra sa, într-o pungă din plastic. În urma tâlhăriei, victima a sesizat verbal Poliţia municipiului Beiuş, precizând faptul că în urma autoturismului VW, s-a aflat un alt autoturism RENAULT SAFRAN, cu numărul de înmatriculare F-6334 TZ 74 Franţa, în care se pare că ar fi fost, cel mai probabil, aruncată punga cu bani. În jurul orei 17.30, prin colaborarea dintre efectivele de ordine publică şi circulaţie aflate în dispozitiv, inclusiv agenţii de la posturile de poliţie limitrofe, s-a reuşit oprirea pe raza comunei Cociuba Mare a autoturismului Renault Safran, cu numărul de înmatriculare menţionat mai sus, în care se afla o singură persoană, care a fost identificată ca fiind Ionel Dorobanţu, de 26 de ani, din Timişoara. În urma percheziţiei efectuate de către organele competente, a fost găsită o pungă din plastic, având caracteristicile similare celei în care partea vătămată a introdus banii în data de 30.10.2003, cu ocazia ridicării lor de la Raiffeisen Bank Beiuş. Conducătorul autoturismului nu a putut justifica existenţa pungii în maşină. Partea vătămată a recunoscut fără echivoc că este vorba despre punga sa, atât după format, cât şi după unele resturi de produse alimentare pe care le-a avut înainte de a ridica banii de la bancă. Minciuna are picioare scurte Condus la sediul Poliţiei pentru cercetări, proprietarul maşinii a negat, iniţial, orice implicare a sa în comiterea furtului. Însă, ulterior, a revenit asupra declaraţiilor, recunoscând faptul că, în data de 29.10.2003, s-a întâlnit cu doi prieteni în municipiul Timişoara, care i-au propus să-i însoţească în municipiul Beiuş, unde aveau ?de rezolvat? o afacere. Acceptând propunerea, pe data de 30.10.2003, acesta i-a însoţit pe cei doi prieteni în zona băncii din Beiuş. Pe baza declaraţiilor şi a investigaţiilor, poliţiştii au obţinut de la funcţionarii băncilor şi de la unii lucrători comerciali din zonă, date cum că într-adevăr Ionel Dorobanţu, în data de 30.10.2003, a fost la bancă, vizitând, apoi, şi unele localuri din apropierea băncii. Probele administrate au fost analizate şi coroborate de către poliţişti, împreună cu procurorul, care a propus judecătorului arestarea lui Ionel Dorobanţu. În ceea ce priveşte celelalte două persoane participante la furt, se întreprind măsuri pentru identificarea lor.