Două persoane au murit, iar o alta a fost rănită în urma unui accident care a avut loc în noaptea de joi spre vineri, pe DN 19, în afara localităţii Tarcea, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-un şanţ.

Accidentul a avut loc după ce o şoferiţă nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile drum, iar la ieşirea dintr-o curbă a pierdut controlul volanului, autoturismul s-a răsturnat în şanţul de pe partea dreaptă a direcţiei de deplasare, după care a lovit un cap de pod. În urma accidentului, cei doi pasageri din maşină, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Valea lui Mihai, şi o femeie de 80 de ani, din Oradea, au murit. Femeia aflată la volanul maşinii a fost rănită, fiind spitalizată. "Starea pacientei este bună. A suferit contuzii, a rămas internată, dar nu sunt probleme mari", a declarat dr. Hadrian Borcea, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Poliţiştii continuă ancheta în acest caz.