Săptămâna trecută, am încheiat cu prezentarea prevederilor cuprinse în cadrul articolului 494 din Codului civil, conform căruia părinţii ori reprezentanţii legali ai copilului, doar în cazul existenţei unor motive temeinice pot să împiedice corespondenţa şi legăturile personale ale copilului în vârstă de până la 14 ani.

Această prevedere legală trebuie să ne facă să înţelegem faptul că părintele de la un moment dat are obligaţia de a respecta libertatea şi persoana copilului minor, care deja la vârsta de 14 ani, are dezvoltat propriul sistem de valori. Codul civil de asemenea reglementează şi drepturi deţinute de către părinţi şi care intră în componenţa noţiunii de autoritate părintească, iar unul dintre aceste drepturi este acela de a cere instanţei de tutelă înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept (articolul 495 aliniatul 1 Cod civil). Cu toate acestea, o astfel de cerere, de înapoiere a copilului de la o persoană care îl ţine fără drept, poate să fie respinsă de către instanţa de tutelă în momentul în care magistratul a stabilit că înapoierea copilului este vădit contrară interesului superior al minorului (articolul 495 aliniatul 2 Cod civil). În ceea ce priveşte locuinţa copilului, Codul civil stabileşte faptul că, minorul locuieşte cu părinţii săi, iar dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia de comun acord vor stabili locuinţa acestuia (articolul 496 aliniatul 1 şi 2 Cod civil). În măsura în care cei doi părinţi nu se pot pune de acord cu privire la locuinţa minorului, instanţa de tutelă este chemată să reglementeze această problemă prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti, pronunţată în cadrul unei proceduri judiciare, unde minorul va fi ascultat dacă a împlinit vârsta de 10 ani (articolul 496 aliniatul 3 Codul civil). Trebuie subliniat faptul că părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia, iar instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului (articolul 496 aliniatul 5 Codul civil). Odată împlinită vârsta de 14 ani, copilul poate cere părinţilor să îşi schimbe felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale ori locuinţa necesară desăvârşirii învăţăturii ori pregătirii sale profesionale, iar dacă părinţii se opun copilul poate sesiza instanţa de tutelă, care va dispune prin hotărâre judecătorească  pe baza raportului de anchetă psihosocială (articolul 498 aliniatele 1 şi 2 Cod civil). Un aspect care se omite şi care face parte din conţinutul noţiunii de autoritate părintească este dreptul pe care l-ar avea părintele asupra patrimoniului minorului. Legiuitorul stabileşte prin normă imperativă faptul că "părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere" (articolul 500 Cod civil).

Av. Florian Cristian CURPAŞ